Friday, 22 August 2014

Vitamina de libertate. Pentru femei și bărbați.

Când am deschis Facebook-ul ieri dimineață, un vizual care promova niște vitamine românești m-a lovit în plex: îl postase un colaborator într-un proiect, la rândul lui indignat. 

O femeie tânără, drăguță, aranjată, îmbrăcată în fustă scurtă, dar cu un șorț de bucătărie pe deasupra, stă într-o poziție ca pe terenul de tenis de câmp, doar că în loc de rachetă ține o tigaie. Mesajul este: ”Antrenamentele fac parte din viața de zi cu zi. Fii pregătită!”. Iar soluția pentru ca femeia să fie pregătită era să cumpere acele vitamine.
Vitamine pentru stat la cratiță. (Sursa: Cristian Dinu/ Facebook)
În mod sigur nu fac parte din grupul țintă vizat de acea campanie, iar acest lucru ar fi putut să fie suficient de reconfortant pentru mine, încât să clasez subiectul cu o sentință: ”Cine o cumpăra așa ceva?”.

Realitatea dură este însă că acea reclamă valorifică un stereotip negativ despre locul femeii în societate, pentru a face profit comercial. 
Fotografia mea de răspuns. Zic să fim pregătite să alegem, nu să înghițim hapul ca sa o ținem tot așa! (Foto: Andra Țărnea)

Realitatea dură este că acea reclamă – ca multe altele – reconfirmă, consolidează, promovează și duce mai departe o percepție periculoasă despre treaba femeilor în societate: să fie niște păpuși drăguțe, care trebuie să stea la cratiță, asumând singure responsabilitățile casnice, și care nu sunt apte de altceva. Cinic este că vizualul a mers pe asocierea dintre imaginea femeii la cratiță și simbolul acelei femei pe care o iubește aproape toată țara pentru performanțele sale non-casnice - Simona Halep.
 
O carte cu mesaj pozitiv. Ca tot acest protest. (Foto: Andra Tarnea)
Realitatea dură este că acest proces continuu de reiterare a stereotipurilor întărește obstacolele care fac ca drumul multor fete și femei spre afirmarea în societate, în afara gospodăriei și chiar în gospodărie, în relația cu partenerii, să fie mult mai greu de parcurs, decât pentru un bărbat.



Realitatea dură este că avem responsabilitatea de a spune ”NU” la acest proces, care sărăcește societatea de contribuția femeilor, prin faptul că nu sunt lăsate să se împlinească pe toate planurile. Și da, știu că sunt bărbați și femei care cred că ceea ce poate aduce cel mai bine o reprezentantă a sexului frumos în comunitate este o friptură bună și niște copii bine crescuți, dar e loc de mai mult decât atât. Iar femeile care au reușit să facă și altceva decât să țină o gospodărie au demonstrat-o.

Sabina Ulubeanu, compozitoare, si tigaia din viata ei, pusa la locul ales de ea - pe planul doi. (Foto: Sabina Ulubeanu)

Realitatea și mai dură este cum ne complacem în fața stereotipurilor de acest fel și cum unii dintre noi le folosesc fără jenă  în interesul personal sau de business. 

Probabil că cei care au conceput campania și cei care au cumpărat-o invocă argumentul că publicul lor țintă este din categoria femeilor care țin casa și că, în România, majoritatea femeilor, după serviciu, se apucă de treburile casnice.

Pentru mine acest argument nu stă în picioare. Dacă fetița unei mămici care cumpără acele vitamine va fi crescută în acest spirit tradiționalist de mama ei, care se simte validată de campanie și se simte ajutată de iluzia vândută de reclame, este o pierdere pentru societate și pentru libertatea ei individuală. 

Eu nu spun că femeile din România nu se pot afirma – eu personal sunt un exemplu că este posibil. Ce spun eu este că uneori este extrem de dificil pentru femeile din România să își construiască un drum, tocmai din cauza acestor stereotipuri și a modului în care sunt tratate. Și de ce să irosească atâta energie pentru a se afirma, când de fapt ele trebuie să aibă libertatea deplină de a fi ele însele, la adevăratul lor potențial și nimic mai puțin de atât?
Aici este vorba așadar de o alegere morală: Contează să vinzi cu orice preț, sau contează și cum și ce vinzi? 


Tigaia cu reclame ofensatoare. (Foto: Facebook Oana Baluta)

Cred că atunci când ești într-o poziție de putere, responsabilitatea ta față de societate este direct proporțională cu puterea ta. Și înțeleg puterea în toate formele ei: politică, financiară, educațională, informațională, etc. 

O companie puternică, care se laudă cu brandul său de vitamine pe care îl consideră un succes românesc, are o datorie și o responsabilitate față de societatea căreia îi vinde acele pastile. Acei oameni educați, care au ajuns în funcții de decizie, au o datorie față de cei care nu au avut posibilitatea să înțeleagă anumite lucruri și care au mai puține oportunități.

Altfel, doar facem concursul puterilor: care e mai tare în cifre de afaceri, în influență, în vânzări. Dar terenul este pârjolit de lăcomie, iar clienții sunt o simplă masă de manevră.

Sorina Câmpean, politolog, sau cum pot femeile să facă lumea mai bună, nu doar mâncarea. (Foto: Andrei Țărnea)
Și cred că femeile care au reușit să crească și să se afirme în societate ca altceva decât stâlpi ai familiei, care țin bucătăria echipată și casa lună, au datoria să contribuie la oportunitățile care decurg pentru toată lumea – indiferent de gen - din regândirea rolului pe care femeia îl are în societate. Iar când spun asta nu arunc în derizoriu rolul femeii în familie, sau munca din gospodărie. 

Tocmai pentru că apreciez și respect această parte a activității din viața de zi cu zi, susțin că ea trebuie împărțită între parteneri, iar femeia trebuie recunoscută pentru faptul că poate mai mult decât să mânuiască tigaia și să facă curat. Și trebuie să se recunoască și ea pe sine și să asume că potențialul său este cu mult mai mare de atât!

Tigaia minoritara (Foto: Facebook Norma-Nathalie Nițescu)
Dacă nu, mergem înainte cu aceleași blocaje la nivelul mentalităților care ne împiedică să evoluăm, dar cu satisfacția egoistă că am dat societății vitamine ca să reziste, iar noi am reușit să ne creștem afacerea. 

Din aceste motive, ieri am protestat. Mai întâi pe Facebook, cu un apel la boicotarea vitaminelor cu pricina. Apoi am vrut să fac mai mult, pentru că nu sunt genul de protestatar viral, care crede că a rezolvat problemele cu un ”like” și un ”share”. 

Am mers la un supermarket de lângă biroul meu, ca să cumpăr o tigaie. Nu am găsit, dar am luat un grătar. M-am fotografiat la biroul de lucru, cu laptopul meu, cu grătarul și cu o carte care mi se pare potrivită pentru genul de schimbare de abordare de care vorbesc: ”Blue Ocean Strategy” – de W Chan Kim și Renee Mauborgne. 
Blue Ocean Strategy. Pagina 12. Se poate aplica și la stereotipuri. (Foto: Oana Marinescu)
Pe fundal, pe peretele din spatele, sunt desenele făcute de copilul meu, care îmi decorează spațiul de lucru tot timpul. Pentru că sunt și mamă, nu doar o femeie cu o carieră. 

Am modificat textul din vizual și am adăugat doar un verb: ”să alegi”. Pentru că alegerea face diferența. O femeie are de fapt foarte multe opțiuni, viața ei presupune muncă multă în fiecare zi, dar trebuie să fie pregătită să aleagă, nu să execute ce i se spune sau ce i se trasează printr-un rol social consolidat de stereotipuri.

Dar nu m-am oprit aici. Aveam un plan. 

Un gratar cu mesaj. Cordonul de la rochia mea a fost doar în cadru, nu și la pachet, desi domnisoara din vizual avea un cordon pentru legat sortul :) (Foto: Oana Marinescu)
I-am scris o scrisoare managerului general al companiei producătoare, Europharm (o femeie, din ce am văzut pe net), în care i-am explicat cum m-a atins pe mine acea campanie:

”Sunt o femeie din România care în mod cert nu face parte din grupul țintă căruia vreți să îi vindeți aceste produse. Dar cum îmi pasă de ce se spune și de ce se întâmplă cu diverse categorii supuse stereotipurilor negative – femei, copii, romi, etc –, și cum sunt convinsă că repetându-le în diverse forme, dăm forță stereotipurilor, această reclamă m-a atins... în felul meu, e drept.

După o dezbatere aprinsă pe pagina mea de facebook, am decis să vă trimit o provocare pe grătar (nu am găsit tigaie la supermarketul de lângă biroul meu) :



Cum ar fi să regândiți campania și să găsiți acel vizual care vă poate promova produsele fără să reconfirme și să perpetueze stereotipurile negative din societate la adresa femeilor, ci, din contră, combătându-le cu inteligență, sensibilitate și umor?”

Scrisoarea este pe o foaie simplă, fără antet, pentru că este semnată de omul Oana Marinescu. I-am atașat și cartea de vizită, din politețe și ca să se poată informa mai ușor, în legătură cu backgroundul meu, dacă dorește. 

O scrisoare pe grătar. Fără foc. (Foto: Oana Marinescu)

Am împachetat scrisoarea și grătarul și i le-am trimis prin curier. Sper să reflecteze la mesajul meu, chiar dacă e doar o singură scrisoare pe un singur grătar...

Un prieten vechi mi-a zis seara, la un suc, că e frumos ce am făcut, dar inutil. Eu nu cred ca e inutil. Cred în puterea cuvintelor frumoase și a mesajelor simbolice, în ciuda agresivității din spațiul nostru public, despre care voi mai scrie. Chiar dacă Europharm nu acceptă provocarea mea, eu știu că nu am acceptat pilula lor de tăcere și de supunere.

Cred sincer că femeile trebuie să aibă libertatea de a alege ce-și doresc să facă, la fel ca și bărbații. Dar trebuie să simtă că orice ar alege, ele vor avea locul lor recunoscut ca valoare în  societate. Iar ca să ajungem aici, avem cu toții responsabilitatea să spunem NU când această libertate este călcată în picioare sau luată la mișto, fie că suntem femei, sau bărbați.

O femeie poate multe. O lăsăm să și facă? (Sursa foto: www.pixabay.com)



PS 1: Le mulțumesc tuturor celor care s-au solidarizat cu această poziție și au postat mesaje sau fotografii. Am reluat câteva din aceste fotografii și în această postare! 

PS 2: Urmarea poate fi citită aici.