Saturday, 10 October 2015

Sa o lasam, totusi, pe dna Paul Vass sa nasca sambata

Postarea cu pricina. Sursa: Facebook/ Gilda Radulescu

O postare a doamnei Andreea Paul Vass a stârnit online-ul. Fac parte dintre oamenii care consideră revolta o atitudine pozitivă, câtă vreme ea ne ajută să mergem înainte, să ne dezvoltăm, să schimbăm datele din noi înșine, din familiile noastre, din organizațiile în care lucrăm și societate care ne trag în jos. Din această perspectivă, revolta este o energie a schimbării. Eu însămi sunt o mare revoltată.

Fac însă o diferență între revoltă și bășicare. Revolta mă mișcă profund, îmi semnalează că mă aflu în fața a  ceva ce îmi contravine valorilor și mă poate pune în condiția de luptă. Bășicarea poate fi cel mai bine redată prin expresia „Ete scârț!”.

Din punctul meu de vedere, doamna Paul Vass a încercat să împărtășească sau să introducă un exemplu personal, extrem de intim și de sensibil – nașterea fiicei sale – într-un discurs politic, pentru a încerca atât o legitimare a inițiativei privind introducerea cotelor obligatorii de reprezentare a femeilor, cât și o umanizare a demersului său – e mamă și știe cât de dificil este să te împarți între copil și carieră.

Desigur, poate că acele lucruri spuse în alt mod, sau de altcineva, sau de o femeie cu carieră dar care nu este politiciană, ar fi avut alt rezultat.

Despre sacrificiu - fără monopol


Așa, am fost covârșiți de un val de bășicări. Mai întâi cea legată de cuvântul „sacrificiu”, de parcă dna Paul Vass, care în mod evident nu este o femeie fără resurse materiale și fără o poziție socială, nu ar putea să aibă un înțeles propriu, o semnificație autentică și o trăire personală a „sacrificiului”.

Eu personal nu cred deține cineva adevărul suprem referitor la CE ESTE și CUM ESTE SACRIFICIUL. Să ai o astfel de pretenție este o aroganță, o lipsă de empatie și de compasiune cu semenii tăi.

Eu nu cred că doar „mamele eroine” se sacrifică. Cred că cei care au acest reper răspund de fapt  la condiționările propagandei comuniste, care au lăsat urme adânci în mentalul colectiv și care acum sunt repuse în circuit de propaganda religioasă a ortodoxismului capitalist.

Și nu cred că sacrificiul sau suferința aparțin doar categoriilor defavorizate din societate. Nu, sunt omniprezente în viața fiecăruia dintre noi. Unii își sacrifică vise, alții planuri, alții relații, alții funcții, alții capricii, alții sănătatea, etc.

De fapt, câtă vreme trăim într-o logică a  responsabilității individuale pentru propria viață, sacrificiul este o alegere pe care o facem, asumat sau nu, impus sau nu. Sacrificiul este o experiență personală, extrem de profundă, pe care fiecare dintre noi o poate trăi. Dacă nu este acceptat ca o alegere conștientă și ca un act de generozitate necondiționată, lasă în urmă o mare dâră de frustrare. Mă gândesc cu compasiune dacă nu cumva multe din reacțiile stârnite nu au fost hrănite de fapt de frustrări sau de amintiri dureroase ale sacrificiilor făcute de cei care le-au exprimat...

Și mă mai gândesc dacă nu cumva sacrificiul la care face referire dna Paul Vass se referă la suferința pe care a simțit-o fiind departe de fiica ei, așa curând după naștere, la modul în care fiica ei s-a adaptat la situație, la eforturile familiei pentru a-i compensa absența, la alergătura cu alăptatul (o povestește chiar ea). Să nu avem empatie pentru aceste lucruri spune ceva despre atitudinea noastră, mai mult decât despre atitudinea ei.


Cezariană sau naștere naturală? 


A doua bășicare a fost legată de programarea nașterii prin cezariană, într-o zi de sâmbătă. Am văzut diverse reacții. Unele mi s-au părut foarte intime și personale, venind de la femei care au născut natural, cu travaliu îndelungat și, mă gândesc, dureros. Am simțit în unele postări un mesaj care parcă spunea: „Știi tu, Andreea Paul Vass,  de fapt ce înseamnă  să nu știi când încep contracțiile, iar apoi să fii în travaliu atâtea ore și să nu știi când se termină nașterea? Tu ai luat-o pe scurtătură! Și vorbești de sacrificiu!”.  Iar poveștile cu nașterile traumatizante din spitalele românești sunt enorm de multe, de dureroase și de revoltătoare.

Dar așa de puțină compasiune să avem pentru o femeie care a născut altfel decât noi? Oare numai cineva care a trecut prin exact ce am trecut noi poate ști ce înseamnă să naști? NU! Fiecare naștere este unică și, din nou, este o experiență personală, intimă și de nerepetat. 

Poți face o cezariană programată și să-ți fie mult mai rău după aceea decât îi este unei femei care a avut o naștere naturală, dar ușoară. Și nu există nașteri bune și nașteri rele – din nou, nu cred că are dreptul cineva să decidă pentru fiecare femeie în parte în legătură cu modul în care naște și cât naște. Ceea ce contează este ca mama și copilul să fie sănătoși.

Apoi am văzut bășicări ale unor persoane  - mulți bărbați, dar și femei care nu au (încă) experiența maternității - care au luat în derâdere lejeritatea imaginii de a programa o cezariană într-o sâmbătă, de parcă am face o programare la manichiură. Această „lejeritate” este însă doar în ochii privitorului... a acelor oameni care nu știu ce înseamnă o naștere.

Din ce știu eu, cu excepția urgențelor medicale care nu pot fi anticipate prin definiție, cezarianele se programează. Sunt niște proceduri chirurgicale clare, doar se folosesc bisturie, pentru că se taie, și ace pentru cusături, se dă anestetic, uneori local, alteori general, alteori din amândouă – în funcție de cum evoluează intervenția. Pregătirea unei femei pentru cezariană durează mai mult decât o manichiură, cât despre recuperare – nu mai spun.

Niciunul din bărbații care au făcut pe durii pe marginea acestei declarații nu va ști vreodată ce înseamnă durerile nașterii, fie ele prin cezariană, fie pe cale naturală. Dar nu va ști nici cum este miracolul nașterii...


Despre nesiguranța femeii în fața maternității


Apoi, a mai fost o bășicare pentru că cezariana a fost într-o zi de sâmbătă, pentru ca respectiva femeie să lucreze și vineri. Dacă am lăsa la o parte bășicarea, am putea vedea aici de fapt una din preocupările majore ale unei femei care are o viață profesională împlinită sau care are o aspirație profesională: nu vrea să devină o mamă eroină, care, odată cu nașterea, se prăbușește între scutece și cratițe.

Dna Paul Vass nu este singura femeie pe care eu o știu care a vrut să muncească până în ultima zi. Pentru unele dintre noi, este vorba chiar de o autoîncurajare: „Viața va fi la fel după naștere.  Dacă eu lucrez atâta cu burta până la gură, cu picioarele umflate, cu stările astea ciudate, voi putea să îmi reiau viața profesională rapid după naștere”.  Pentru altele e vorba de o teamă: „Oare voi putea să-mi reiau viața profesională? Oare voi putea să mai lucrez noaptea?” „Oare voi putea să obțin acele măriri salariale, care să îmi permită să îmi cresc copilul, dar să îmi cumpăr și mie acele lucruri care îmi plac?”.

De fapt, însuși faptul că există această incertitudine în legătură cu ce va fi în viața profesională a unei femei ne duce la fondul problemei: nesiguranța unei femei care urmează să aibă un copil în legătură cu locul pe care îl are în societatea aceasta.

Faptul că o femeie cu o carieră politică a considerat că își poate aranja agenda astfel încât să nască după ce termină treaba nu este o problemă. Problema este că nu multe femei din România fac acest lucru. Și nu pentru că nu au banii dnei Paul Vass, sau poziția ei socială, sau familia ei care în mod evident o susține, ci pentru că nu au gândirea ei și atitudinea ei.


Ce contează de fapt?


Nu cred că doar o femeie care are aceste elemente de siguranță – carieră, bani, familie de sprijin – poate avea o astfel de atitudine. Acesta este un pretext. Eu cred că dacă fiecare femeie care își dorește să fie pe picioarele ei și să crească își poate gândi viața, își poate face o planificare. Că va naște sâmbătă sau luni, natural sau prin cezariană, nu e relevant.

Relevant ca ea să se simtă stăpână pe viața ei și să nu fie împiedicată să acționeze de constrângeri sociale.

Relevant este ca ea să nu renunțe la visele ei și să reușească să și le împlinească, chiar și după naștere.

Relevant ca ea să lupte și să nu lase societatea să o pună la locul ei, acela izolat, de femeie cu copil, deci cu obligații familiale, care nu poate avea carieră, dar ține casa și gătește pentru ca bărbatul să aibă o viață profesională.

Relevant este ca ea să nu cedeze locul său pe harta profesională doar pentru că de-acum are copil, să nu piardă din punct de vedere financiar pentru că a născut.

Relevant este să aibă garanția că nu pierde trenul profesional, odată ce naște, că are unde să se întoarcă din concediul de maternitate. Cu atât mai mult cu cât, de multe ori, o naștere vine la pachet și cu complicații, cum ar fi baby blue, depresii post-partum, dereglări hormonale, care pot după aceea să aibă un impact major asupra sănătății femeii.

Relevant este că atunci când societatea este reformată de așa natură încât să recunoască și să promoveze valoarea femeii dincolo de perimetrul casnic inclusiv femeile care provin din medii dezavantajoase au de câștigat. O astfel de reformă, făcută în mod autentic, înseamnă și modificarea unor tipare educaționale, deci va crește șansele pentru fetițele din medii sociale dezavantajoase să iasă din condiționarea tradițională, limitatoare.

Problema reală este că preferăm să ne bășicăm rapid în fața unei postări, în loc să ne gândim un pic la tema profundă, de dincolo de primele rânduri. Deși lucrez în comunicare, nu sunt printre cei care cred că politicianul are responsabilitatea exclusivă să comunice bine și frumos. Eu cred că avem responsabilitatea noastră proprie, ca cetățeni, să trecem dincolo de cuvintele unui politician și să vedem în ce măsură problema pe care o ridică el este reală sau nu, iar soluția pe care o avansează stă în picioare, creează oportunități, sau e fantezistă.

Tema profundă ridicată de dna Paul Vass este legată de dificultatea cu care femeile sunt recunoscute și promovate în societatea românească. 

Tema profundă este legată de cât de mult trebuie să lupte o femeie, cât are de demonstrat, pentru a fi acceptată și pentru a avansa în carieră și în societate. 

Tema profundă este legată de acest misoginism feroce și de această lipsa de respect cutremurătoare care s-au simțit și în bășicările din online. 

Tema profundă este legată de faptul că majoritatea funcțiilor de conducere sunt ocupate de bărbați doar pentru că sunt bărbați, în timp ce femeile rămân undeva, mai jos, în ierarhia socială și profesională, indiferent care sunt calitățile și competențele lor profesionale.


Ce-ar fi ca femeile să aibă acces liber în linia întâi?



Dna Paul Vass a venit și cu o soluție – cotele obligatorii. Nu am citit nicio opinie pe acest subiect, printre atâtea bășicări. Este o soluție care a fost utilizată cu succes în multe state europene și și-a dovedit utilitatea. 

Eu o susțin. Cred că societatea românească are nevoie să primească un stimul reformator în legătură cu locul femeii în societate, pentru că e prea tradiționalistă ca să se schimbe singură, din interior. 

Promovarea unor femei deștepte și puternice în linia întâi – în loc să le lăsăm să se prăfuiască în umbră – va contribui în acest sens. Impunerea cotelor poate stimula concurența de talente și îi va forța pe bărbați să caute partenere adecvate de echipă, ca să nu piardă competițiile în care sunt angrenați. Și îi va ajuta să învețe. Sunt studii care arată ca leadership-ul feminin este diferit de cel masculin și poate aduce transformări majore și bune într-o organizație.

Altfel, desigur că e simplu să facem mișto că dna Paul Vass își programează cezariana, în loc să ne punem întrebări despre ce putem face pentru ca să fie mai ușor pentru o femeie să se împlinească uman și profesional în această societate, fie că naște, fie că nu naște.

Nu m-a surprins bășicarea aceasta atât cât m-a întristat. Și nu din motive politice, sau din motive personale – eu mi-am organizat și nașterea, și maternitatea și cariera astfel încât să fiu o mamă bună și să mă dezvolt  ca om și ca profesionistă.

M-am întristat ca om care face parte din această societate, dominată de misoginism și de lipsă de empatie, de compasiune și de respect pentru femei. 

Perpetuând astfel de reacții viscerale și miștoul acesta nu facem decât să perpetuăm sexismul și discriminarea de gen, pentru că le consolidăm exact acolo unde lasă cele mai profunde urme: adânc în noi înșine, atât promotorii mesajelor negative, cât și în receptorii acestora.

Poate ar fi bine să o lăsăm totuși pe dna Paul Vass să nască în ce zi a săptămânii vrea și să vedem ce putem face pentru ca femeia să fie tratată ca om, cu potențial nelimitat, la fel ca un bărbat, care aduce valoare acolo unde se implică, și nu ca prestator de servicii casnice și reproductive.

Și poate ar fi bine să salutăm împreună OMUL din fiecare femeie și din fiecare bărbat.

Eu vă salut, OAMENI, chiar dacă nu vă place ce am scris!


PS 1: Reiau PS-ul scris pe Facebook azi, cand am facut primul comentariu, ca sa nu se piarda, pentru ca mi se pare important, in ceea ce priveste stergerea postarii de catre dna Paul Vass.  "PS : nu reusesc sa gasesc articolul original, sau postarea originala. Am citit articolul cu cotele de reprezentare. Daca le-a sters, la sugestia vreunui imagolog, sau din impuls, e pacat. Era o buna ocazie sa-si asume alegerile si sa lupte. Adica sa deschida drumurile pt femeile care nu-si pot permite sa programeze cezariana sambata sau in orice alta zi. Pentru femeile alea vulnerabile care, in inima lor, si-ar dori mai mult de la viata."


PS 2: Articolul cu propunerea dnei Paul Vass privind cotele de femei este aici.


PS 3: Cateva materiale despre cotele de reprezentare a femeilor:

The Economist: The spread of gender quotas for company boards

FT.com:  Europe presses UK to increase female director numbers

Bloomberg.com: Can Gender Quotas Get More Women Into Boardrooms?

cnet.com: Like it or not, Europe's quota system puts women on boards

theglobeandmail.com: What Canada should learn from Europe about gender quotas

European Commission (working paper/ 2011)The Quota-instrument:different approaches across Europe 


PS 4: Câteva articole despre contribuția femeilor în poziții de conducere:

sciencedaily.comCollective intelligence: Number of women in group linked to effectiveness in solving difficult problems

forbes.com: Are Feminine Leadership Traits The Future Of Business?

huffingtonpost.com: Why Organizations Thrive With Feminine Leadership

Wharton Pennsylvania University (study/ 2005): The ‘Masculine’ and ‘Feminine’ Sides of Leadership and Culture: Perception vs. Reality

witi.com: Why Business Needs Feminine Leadership

PS 5 (scris azi, 21.10.2015): As fi vrut sa nu fiu nevoita sa mai adaug ceva la aceasta postare. Dar cum dna Paul Vass tocmai a anuntat ca a nascut luni, ma simt nevoita sa fac o precizare. Este un lucru care nu schimba cu nimic pozitia mea de principiu. Problemele de fond ale femeii in Romania nu se schimba in functie de ziua in care naste sau nu naste un parlamentar roman, insa modul in care acesta abordeaza un astfel de subiect poate face enorm de mult rau. De exemplu, o astfel de gafa alimenteaza unele din cele mai urate stereotipuri negative la adresa femeii, submineaza si decredibilizeaza dezbaterea de fond. Cu alte cuvinte, indiferent de ziua cand nastem, sau daca nastem sau nu nastem, daca suntem barbati sau femei, responsabilitatea discursului public este aceeași, egala pentru toti. Din pacate insa, la cum e mentalul nostru colectiv, cand un politician de gen masculin derapeaza de la responsabilitate, i se trece mai usor cu vederea...