Friday, 3 June 2016

Maria Olaru si egoismul spectatorului fara glorie

Ce este dincolo de performanță? (Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)
De câteva zile citesc reacțiile la cartea fostei gimnaste Maria Olaru și mă îngrozesc. A fost încă o confirmare, mai inumană decât altele, pentru cât de mare este toleranța la abuz și cât de legitim este considerat abuzul în societatea românească.

Sunt voci care justifică bătaia și umilința micuțelor gimnaste pentru că DOAR în felul acesta ele au putut obține performanță, să devină cineva și să se bucure de glorie.

Eu mă întreb: câtă bucurie mai încape în sufletul unui copil torturat de frică, de umilință, de bătăi? În realitate, foarte puțină. Sunt studii care arată impactul abuzului fizic și emoțional asupra copiilor, în procesul educațional. Și oricum, mult mai puțină decât cea de care s-au bucurat românii care au urmărit campionatele așezați confortabili pe o canapea, în fața televizorului. Mulți dintre ei abuzați ei înșiși de un sistem opresiv – pe vremea comunismului – sau de corupția perversă din așa-zisa noastră democrație, au trăit un adevărat catharsis văzând tricolorul și medaliile strălucind la gâtul micuțelor eroine.
Comentariu de protest la primul articol despre cartea Mariei Olaru, de pe gsp.ro

Sursa: http://www.dannegru.com


Cu siguranță bucuria lor a fost intensă, lucru despre care vorbesc mulți în comentariile lor. Dar a fost o bucurie egoistă. Atunci poate că s-au simțit bine „că sunt români”, că „le-am arătat noi americanilor, rușilor, chinezilor și altor națiuni puternice”. Acele momente au fost de fapt momentele lor de glorie. Iar pentru unii dintre acești spectatori din tribune, inapți să facă performanță în vreun domeniu al vieții lor ca să știe de fapt ce înseamnă să ajungi pe podium, probabil că au fost singurele momente de glorie trăite.

Comentariu de protest la primul articol despre cartea Mariei Olaru, de pe gsp.ro
Iar acum astfel de oameni, care trăiesc gloria prin delegare, sunt revoltați și sunt frustrați: vine această „persoană”, care nici nu mai aduce medalii – deci și-a pierdut valoarea - și le strică amintirile propriilor lor momente de glorie! Cum îndrăznește să vorbească? Cum îndrăznește să întineze acele amintiri?

Și ce fac ei? Exact ce au făcut și antrenorii și mama abuzatoare: o lovesc! O lovesc în public, o umilesc, o judecă, îi pun etichete, o minimalizează.  Vor să o intimideze, să o delegitimeze. Vor să o rușineze, să o sperie, să o facă să tacă. Este exact structura comportamentului abuziv la adresa victimei abuzului.
Comentariu de protest la primul articol despre cartea Mariei Olaru, de pe gsp.ro
Din spectatori, acești oameni devin abuzatori, de dragul gloriei trecute. Inclusiv ministrul actual al sportului, o mare campioană olimpică, care în loc să asume semnalul de alarmă tras de Maria Olaru și să înceapă schimbări în sistem, a sancționat-o într-o emisiune TV, în direct. Nu contează că după emisie a îmbrățișat-o și i-a spus că știe că așa e, potrivit unor relatări de presă! Ceea ce contează este că i-a spus că nu avea voie să vorbească! (Relatarea este aici.)

Dar cine sunt ceilalți în viața unui om să nu  îl lase să vorbească despre propriul său destin? Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru cu nimeni. Cu atât mai mult când este vorba de abuz! Tăcerea în abuz îl condamnă pe abuzat să fiarbă în propriul său chin până la disoluția sa interioară totală. Să spună povestea abuzului, să exprime trăirile, să învețe lecțiile, să dea un sens experienței abuzului este modul în care o victimă a unui abuz, un fost copil bătut, poate să se vindece de ce i-a fost făcut în copilărie și în adolescență, și să se maturizeze.

Și sunt aici  două lucruri extrem de importante: 1. Vindecarea înseamnă eliberarea din statutul de victimă. 2. Vindecarea înseamnă că adultul crescut dintr-un fost copil abuzat NU VA CONTINUA ABUZUL!

Sunt studii care arată cât de mulți adulți, care au fost crescuți cu bătaia și cu abuzul emoțional, continuă să aplice aceleași metode propriilor lor copii, pe motiv că „Așa se face!”, „Așa m-au făcut om!”, sau doar pentru că, lovindu-și și umilindu-și proprii copii ei exprimă, retrăiesc propriile traume nerezolvate. Maria Olaru este mamă. Eu una am convingerea că nu își va bate și nu își va maltrata vreodată copilul, după ce a scris această carte. 

Ca să nu mai spun că este posibil ca tocmai maternitatea  să fi fost factorul care a provocat întâlnirea cu propriul său trecut, cu coșmarul trăit. Sunt multe cazuri de acest gen, deoarece copiii noștri stimulează exact traumele din noi și forțează exact punctele nevralgice. Șansa este atunci când adulții aleg să vindece traumele. Distrugerea este când adulții își traumatizează copiii, făcându-le ce le-a fost făcut.


Captură din comentariul lui Cristian Tudor Popescu, care consideră "nesincer" demersul Mariei Olaru

Sunt apoi alții care o acuză că nu a spus atunci când s-a întâmplat, când era copilă sau adolescentă. Dincolo de faptul că pun în practică un mecanism cinic și odios de rușinare a victimei în formă continuă, acești oameni nu știu – probabil pentru că nu au trecut niciodată printr-un mecanism de vindecare post-abuz și nici nu au citit despre aceste lucruri – că durează ani de zile să ajungi să conștientizezi ce ți s-a întâmplat, cum ți-a afectat viața, cum te-a condamnat de fapt, iar apoi să treci din nou prin fiecare bătaie, prin fiecare umilință în parte, până ajungi să le închizi una câte una. 

Când este bătut, un copil consideră că așa este normal să se întâmple. Cuvintele cu care un adult însoțește agresiunea fizică îi implantează în minte și în suflet acest lucru și îi arată că nu are nicio valoare personală! Îl programează să-i fie frică.

În etapa care urmează conștientizării,  în procesul de vindecare, ai nevoie să ajungi să te eliberezi de frică și să treci de rușinea care este asociată genului acesta de abuz: rușinea de a vorbi despre ce ți s-a întâmplat, mai ales că cei care au făcut aceste lucruri sunt surse de autoritate – antrenori, părinți – oameni la care ții enorm, care sunt centrul vieții tale.

Comentariu de protest la primul articol despre cartea Mariei Olaru, de pe gsp.ro
Este o carte de maturitate a Mariei Olaru și în primul rând de maturitate emoțională, de asumare a trecutului, de integrare a ceea ce a fost. Este o trecere într-o nouă etapă, așa cum mulți adulți care au crescut cu bătaie în România ar trebui să aibă în viața lor, pentru ca societatea aceasta să nu mai legitimeze abuzul, de dragul gloriei.

Am citit și un comentariu al Marianei Bitang, care se miră de ce Maria Olaru nu a reținut și alte amintiri. Nu știu care este răspunsul fostei gimnaste la această întrebare, dar eu pot da o explicație pornind de la o experiență reală:

Cunosc un om, adult, care timp de aproape 8 ani nu a reușit să recupereze din copilăria sa trăiri emoționale frumoase. Singurele amintiri la nivel emoțional erau legate de bătaie, frică, umilință, deși, la nivel rațional, putea să spună - pe bună dreptate - că nu a avut o copilărie nefericită, părinții îngrijindu-se de nevoile sale, de educația sa, de accesul său la oportunități într-un mod strălucit. Putea chiar să relateze experiențe concrete în acest sens, care i-au permis să ajungă cineva la nivel profesional. Dar au fost câteva episoade de bătaie, câteva momente de agresivitate verbală și emoțională, iar rana nevindecată l-a înghițit pe acel om definitiv la un moment dat. S-a luptat ani de zile să iasă la suprafață, căutând cu disperare nu doar sensul a ceea ce s-a întâmplat în copilăria sa, ci și să retrăiască emoții frumoase asociate unor experiențe din copilărie, pe care știa – la nivel rațional – că le-a avut.

Comentariu de protest la primul articol despre cartea Mariei Olaru, de pe gsp.ro
Apoi, mai sunt unii care o acuză că îi atacă pe antrenorii care au făcut-o o celebritate. În realitate, un om care a vindecat abuzul are capacitatea să ierte ce i-a fost făcut, tocmai pentru ca să se elibereze. Nu știu dacă Maria Olaru a ajuns să și ierte – nu am citit cartea încă –, dar știu că solidaritatea cu agresorul este alegerea cinică și lipsită de empatie a unor oameni care sunt într-o stare de negare totală în fața abuzului.

Aș putea scrie enorm pe acest subiect și probabil o voi mai face. Deocamdată vreau doar să punctez patru concluzii importante:
  1. Sunt îngrozită că trebuie să îmi cresc copilul într-o societate care legitimează abuzul la adresa unui om de dragul gloriei prin delegare. Acest mecanism arată de fapt cât de mică e valoarea pe care o acordăm oamenilor din viața noastră. Cât de mică este auto-cenzura în fața răului – adică unde suntem dispuși să ne oprim, pentru a nu face rău celuilalt. Cât de mică este disponibilitatea noastră de a acționa pentru a cenzura răul făcut de ceilalți. Desigur, sunt mecanisme care nu au apărut peste noapte. Sunt mecanisme transmise genetic și cultural de generații întregi supuse abuzului, de-a lungul unei istorii întregi și cu precădere în timpul comunismului. Sunt mecanisme care nu au putut fi oprite în ultimii 26 de ani, pentru că moștenitorii nomenclaturii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a îmiedica societatea românească să treacă experiența totalitară prin filtrul vindecător al conștientizării, al înțelegerii, al iertării și al identificării greșelilor care nu mai trebuie repetate și a valorilor care să ne țină pe drumul bun. Iar societatea s-a supus, lucru de înțeles din perspectiva unei experiențe post-traumatice. Dacă nu ne trezim, dacă nu profităm de fiecare asumare publică a ceea ce s-a întâmplat rău în trecut, nu vom putea  vindeca răni, nu vom putea  ierta și, mai ales, nu vom putea evolua.
  2.  Performanța prin abuz este o minciună. Performanța înseamnă, la nivel de principiu, că un om se ridică deasupra mediei, că atinge excelența, fie că e vorba de sport, de știință, de business, de arte. Dacă doar batem niște copii ca să ajungă pe podium și să se supună, atunci de fapt îi transformăm în simple instrumente de adunat medalii, pentru egoul unor antrenori, al unor cluburi, al unei societăți prea egoiste ca să mai vadă prețul plătit de niște copii pentru gloria lor prin delegare, al unor interese politice și economice. Excelența unui om nu este pe podium, ci în capacitatea sa de a avea echilibru interior după ce se dă jos de pe podium. Niște copii bătuți ajung pe podium dezechilibrați.
  3. Aș vrea să văd că această societate a ajuns la acel grad de maturizare în care admite că sunt lucruri greșite în modul ei de funcționare și în istoria ei, dar asumă responsabilitatea unei schimbări. Abia atunci vom asista la performanță autentică: pentru că oamenii au puterea să renască. Chiar și din bătaie, umilință și abuz. Important este să nu aleagă răul și continuarea abuzului, în orice formă ar fi el și pentru orice pretext. Important este să aleagă să facă bine, să aleagă Binele.
  4. Aș vrea ca Maria Olaru să performeze la cifrele de vânzare a cărții sale, "Prețul Aurului. Sinceritate incomodă", care se lansează pe 4 iunie, la Bookfest. Iar cei care o citesc, să învețe ceva, dincolo de senzațional.
PS: Mi-a plăcut foarte mult și recomand să citiți și ce a scris Simona Tache pe acest subiect. 






19 comments:

  1. Felicitari pentru articol, extrem de bine punctat! Maria merita sustinuta de noi toti :)

    ReplyDelete
  2. Nici nu stiu ce sa spun, cu ce sa incep, probabil este cel mai coerent articol despre abuz si consecintele sale asupra victimelor pe care l-am citit eu, cu exceptia celor care se adreseaza profesionistilor. Un articol profesionist scris pentru profani. Dar mai mult, prin analiza obiectiva pe care o faci cu privire la reactiile societatii, de fapt dezvalui o societate abuzata in intregime, care se comporta tipic unei victime, care gaseste scuze abuzatorului, indiferent de cine ar fi acesta si de ce a facut (vezi cazul violului din Vaslui cand o intreaga comunitate a aparat abuzatorii si a condamnat victima), ba mai mult, as spune ca empatizeaza cu Abuzatorul ca arhetip comportamental dar si ca entitate sociala abstracata cu care probabil cu totii ne identificam intr-o oarecare masura (vai!). Ma intreb ce anume a adus aceasta populatie sa simta asa...

    ReplyDelete
    Replies
    1. La nivel simbolic, abuzatorul poate fi vazut ca cel puternic. La nivel de mentalitate, cum suntem un popor care a supravietuit fugind in codru, sau pactizand cu inamicul (cum s-a intamplat in comunism), cel puternic este cel in fata caruia te pleci, ca sa supravietuiesti. "Capul plecat, sabia nu taie". Cand este vorba de o femeie - cum a fost la Vaslui - aici se mai suprapun niste straturi, printre care misoginismul ancestral si culpabilizarea automata a femeii. si la nivelul discursului religios, femeia este cea care il atrage in pacat pe barbat. Nu este barbatul cel care nu asuma responsabilitatea faptelor sale. Femeia trebuie deci pedepsita. Barbatul este victima femeii de la facerea lumii, nu?

      Delete
  3. Excelent articol! Cand va veni federatia ( federatiile ) din Romania cu reguli stricte asupra abuzului fizic si emotional?? Stiu ca pentru profesori exista ( ca nu e respectat, e alta mancare de peste) dar antrenorii au un cod e etica fatza de spotivi??

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu asta imi doresc. Acest articol nu este impotriva performantei si impotriva sportului romanesc, ci impotriva dezumanizarii performantei si a sportului romanesc. Din pacate, oamenilor le este greu sa asume uneori. Asa e natura umana. Trebuie un act de curaj si de responsabiltiate.

      Delete
  4. Extraordinar de bine punctat!

    ReplyDelete
  5. Cu toate ca s-ar putea sa sune la fel ca ceea ce au zis atatia altii: "Arata-mi tu un sport in care faci performanta cu un antrenor ingaduitor!"

    Hai sa nu bagam publicul ca publicul nu conteaza asa mult! publicul e ca o vita, drept urmare Capatos are audienta "beton"!

    La fotbal antrenoru te mai plesneste, te mai pune sa alergi mai mult, te mai pune sa mai faci niste exercitii in plus!

    Toti copii isi aduc aminte de celebra zicala "Louie! Fa 3 ture!"
    Clar aia era doar o ora de sport, iar alea 3 ture erau "dictate" la discretia celui care era doar un profesor de sport! nici de cum antrenor de lot national!

    NU am citit cartea, nefiind un subiect interesant pentru mine... dar daca sa stii ca poate sa fie orice tara, lotu national nu are voie sa se planga! E greu! nu toti pot sa faca gimnastica si copii nu sunt mereu cei mai atenti "indivizi"...

    Poate Belu si Bitang au luat dupa ei ceva mai mult din obiceiurile comuniste, dar asta nu inseamna ca fetitele alea ar fi avut constiinta sa se forteze singure sa atinga nivelul asta de performanta!!!

    Corectitudinea asta politica naste oameni comozi! terminati cu balivernele astea pentru ca atunci cand Belu si Bitang nu au mai fost la lotul olimpic toata lumea se plangea ca domne ce dezastru e lotul national de gimnastica! amintiti-va asta!

    Nu stiu cu ce te ocupi tu doamna Oana Marinescu dar nu cred ca poti sa ii inveti tu pe Belu sau Bitang cum sa isi faca treaba!

    Aici nu e vorba de mentalitate de victima/sindromul Stockholm! aici e vorba de rezultate concrete, reale si constante versus oameni care se dau cu parerea ca sa se afle in treaba! pentru ca dumneata asta faci! te dai cu parerea!!!

    ReplyDelete
  6. Daca ii provoaca atata durere tot ceea ce s-a intamplat cu ea atunci sa renunte la venitul care il are pentru medaliile de aur si sa-l doneze pentru noi tehnici de invatare/predare pentru ca alte fete sa nu mai treaca prin asta!

    Dar vezi tu, tu nu vezi asa! din ceea ce citesc aici, tu ai impresia ca un profesor care se "indoaie" dupa elevii sai e mai bun decat un profesor care forteaza elevii sa devina campioni!

    Performanta nu vine singura! trebuie munca si talent... munca mai multa decat talentul! oricine a muncit la viata lui stie ca in munca exista momentul ala in care zici "gata! imi bag ceva in ea de treaba si asta e! nu ma mai intereseaza!" si momentul ala apare de cele mai multe ori la oameni peste 22 de ani! acum te intreb eu pe dumneata, cat de des apar momente din astea in viata unor copii de 12-14 ani? mai ales cand e vorba de antrenamente atat de dese si asidue cum e un antrenament de gimnastica la lotul olimpic!!

    Trebuie totusi pastrata o oarecare logica si un simt al seriozitatii... dumneata ce ai spune daca ar veni Bitang la tine sa iti zica "stii, tu nu scrii bine, parca aia nu imi place" probabil replica ta ar fi "da ce sti tu despre scris?" asa intrebarile mele sunt:
    Ce stii dumneata despre gimnastica?
    Ce stii dumneata despre performanta in sport?
    Care este cea mai mare performanta sportiva a dumneata?
    Ai practicat vre-un sport de perfomanta?
    Ai cumva studii de specialitate in sport?
    Ai cumva studii de specialitate in pedagogie? (sportiva?-daca exista macar asa ceva)

    Si nu in ultimul rand, te rog frumos sa imi spui dumneata cam care crezi ca este rezolvarea acestei situatii?
    Sa nu ii mai injure? Sa nu ii mai loveasca?
    Si daca acei copii nu vor sa faca treaba si il iau in brate fie pe "nu pot", pe "nu stiu" sau "pe nu vreau"... ce faci atunci? lasi copilul talentat sa plece de la lot pentru un naz al varstei?

    Da sa revenim, sportivii care au fost medaliati la jocuri olimpice sau mondiale PRIMESC RENTE VIAGERE! eu zic ca a meritat! induri la tinerete si ai un beneficiu toata viata! IAR GIMNASTELE DE LA LOTUL NATIONAL AU BENEFICII DESTULE! chestiile astea vin cu un pret!

    ReplyDelete
  7. Hai sa luam o balerina de exemplu... maine poimaine o sa fie declarate poantele drept instrument de tortura! pentru ca iti modifica in mod ireversibil picioarele si iti cauzeaza dureri puternice... dar balerinele care intre timp au ajuns vedete, au ajuns bogate sau au acum o pozitie in societate nu ar da toate aceste beneficii inapoi, dar regreta faptul ca au degetele de la picioare zici ca sunt radacini nu degete...

    Eu zic ca discutia este penibila... oamenii nu se nasc gimnasti! oamenii se fac gimnasti!
    Iar comparatia cu Auschwitz este neavenita si este chiar "contraproductiva"(in cazul in care scopul este sa ii demonizezi pe Belu si Bitang)...

    Banuiesc ca multi cititori au vazut filmul "sport sangeros" (cu VanDame) si toti isi aduc aminte cat l-a chinuit chinezul ala pe VD cand l-a antrenat...
    L-a pus sa rupa un bambus cu picioru
    L-a legat cu sfori si i-a intins picioarele la maxim
    L-a pus culcat pe spate in timp ce el ii arunca greutati pe burta de sus de undeva
    L-a bagat sub apa
    L-a pus in situatia in care a fost nevoit sa se bata cu cineva desi el nu facuse nimic rau...
    Ala e doar un film dar vine sa arate faptul ca invatatul nu e usor!

    Nu vreau sa arat cu degetul spre altii dar uita-te in tarile astea vestice unde chestia asta cu drepturile copilului este mai veche si o sa vezi nenumarate cazuri in care copii isi bat parintii sau parintii nu pot sa isi imprime autoritatea asupra copilului pentru ca acesta il ia pe "I'll call child services" in brate, in secunda in care parintii incearca sa il pedepseasca... si sa nu zici ca nu ai auzit de asa ceva ca nu cred!

    O fi fost o metoda mai brutala, dar a dat rezultat superioare tuturor celorlalti antrenori DIN LUME! deci, daca ar fi cineva care sa stie cum trebuie facuta treaba as zice sa sunt Belu si Bitang... si nu sutele de oameni care isi dau cu parerea pe net!

    anii aia de chin le-au adus o viata linistita! si asta nu se castiga asa usor... unii invata 20 de ani si muncesc alti 30 si tot nu au o pensie macar la jumate din cat au fetele astea rente viagere! tine minte asta!

    ReplyDelete
  8. Nu stiu ce scrie in incheierea cartii dar eu zic ca ar trebui sa scrie ceva de genul "A fost greu, a fost urat, a fost neplacut, DAR AM REUSIT! Multumesc Belu si Bitang ca m-ati fortat sa imi ating potentialul maxim si pentru ca m-ati invatat si ajutat sa ajung un om mare"

    Eu am avut parte de parinti ingaduitori si ma bucuram efectiv ca prostul ca ai mei nu ma tineau in casa cu capul in carte cum erau alti colegi, si ce credeti, colegii aia au avut rezultate mai bune ca mine la scoala si acum au o cariera mai "bogata" decat a mea!
    De ce oare? PENTRU CA PARINTII LOR I-AU FORTAT SA DEVINA BUNI IN CEVA! Probabil i-au batut, probabil i-au inchis in casa, probabil i-au injurat si ocarat... dar cand au salarii de mii de euro parca nu mai conteaza asa mult... nu?

    A si inca ceva... daca Maria Olaru nu era campioana olimpica si era o fata dintr-un centru oarecare din tara fara cine stie ce rezultate notabile atunci cine ii mai cumpara cartea? cine se mai agita asa cum se agita in cazul "Mariei Olaru campioana olimpica"? Nu multa lume va zic eu... probabil era ceva de genul o fata chinuita de un antrenor tampit.

    Dar aici nu e cazul pentru ca Belu si Bitang au demonstrat in repetate randuri ca sunt cei mai buni din lume!
    Si nimeni nu ii spune celui mai bun cum sa procedeze... cand "cel mai bun" vorbeste tu taci si bagi la cap!

    ReplyDelete
  9. Stimate domn, sunteti un infocat sustinator al abuzarii copiilor.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu chiar, nu sunt fan al abuzarii copiilor!
      Sunt fanul unei educatii ferme! mai ales in ceea ce priveste copilul intre 10 si 15 ani!

      Eu personal nu am fost tinut din scurt si vad ca alti colegi/prieteni care au fost tinuti din scurt au ajuns mai bine ca mine...
      Probabil daca ai mei m-ar fi fortat si pe mine mai mult nu as fi ajuns la 30 de ani sa imi dau seama ca am invatat ceea ce am vrut eu si am fost fericit si liber dar am ales ca prostu calea mai simpla, mai usoara si drept urmare acum trebuie sa prind din urma pe cei care au trecut prin fazele neplacute la varste mai mici...

      Delete
  10. Te rog sa nu imi iei ceea ce am scris in nume de rau...
    Si eu sunt printre oamenii aia care isi dau cu parerea.

    Dar, cum am zis si mai sus, eu consider ca o autoritate "blanda" din partea parintilor sau profesorilor nu te formeaza corect!

    Aici apare si factorul de necunoscut... nu ai de unde sa sti exact contextul "abuzurilor"...
    Sincer eu nici nu inteleg reactia publicului... dar ce credeau? ca e usor? ca iti pune Belu o trambulina acolo si topai pe ea in timp de Bitang te aplauda?

    ReplyDelete
  11. ulterior am aflat ca pe tot parcusul cartii le multumeste antrenorilor ca desi a fost neplacut a iesit invingatoare!

    metodele sunt dure, dar si rezultatele pe masura!

    Dar aici tin sa mentionez ca mi-as da copilul cu cea mai mare incredere pe mana lui Belu si pe mana doamnei Bitang!

    Cartea asta nu face decat sa imi intareasca increderea ca ei pun cu adevarat suflet in ceea ce fac!

    Daca nu puneau suflet nu le bateau!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dupa atatea ineptii pe care nu am avut taria de suflet sa le parcurg integral, m-am lamurit ce ai fi tu in stare sa faci copiilor in general si alor tai in special. Sper sa nu ai niciodata sau sa ii creasca altii cu inima in piept! Intrbarea e daca esti de acord si in stare sa suporti acest tratament pe care il sustii si propovaduiesti pt altii? Si asta acum matur pentru ca ti-ai cam ratat copilatia.

      Delete
  12. Vad aici ca aveti studii facute in domeniul diplomatiei si politicii...
    Imi imaginez ca aceste studii v-au creat o oarecare aversiune fata de situatii in care un om este abuzat, dar va asigur si ar trebui sa va asigurati si Dvs. ca aici clar nu este cazul de asa ceva!

    Intr-adevar, si chiar nu vreau sa diminiuez faptele, poate metodele au fost "comuniste" (ca sa folosesc un termen mai bland) dar "scopul scuza mijloacele" si chiar daca suna redundant, a fost pentru binele suprem!
    Fetele au devenit campioane
    Antrenorii au devenit unii din cei mai buni din istoria gimnasticii (poate chiar cei mai buni)
    Romania a obtinut rezultate cum nu a obtinut la nici un alt sport

    Rezultatele vorbesc... poate oamenii aia au incercat cu frumosul la inceput si in timp au rafinat procesul de predare/invatare pana la forma lui ceai mai "directa" ca sa spun asa... faci asa, asa si asa...

    E de datoria antrenorului sa te forteze la limita... cel putin asa e in ORICE SPORT! mai ales cand e vorba de branza buna in burduf de caine, cum se zice...

    ReplyDelete
  13. Dincolo de studiile mele, am citit enorm si pot spune ca am o experienta in zona de psihologie a copilului si a abuzului asupra copilului. Am vazut mecanismele interioare. Am vazut cum distruge. La fel cum am vazut si mecanisem alternative pentru disciplinarea unui copil,pentru motivarea lui, pentru a-l face sa-si doreasca performanta. Eu nu contest stiinta/ know-how-ul antrenorilor, eu contest metoda abuziva (bataie si vorbe grele) folosita. Si nu arunc cu noroi in munca acestor oameni, dar pun punctul pe "i" pe o metoda gresita folosita de ei. Si imi doresc ca oamenii sa caute alte metode de a obtine performanta in sport. Stiu si asum ca performanta presupune sacrificii, dar intre a avea un program de lucru prelungit si dificil - ceea ce este normal atunci cand vrei performanta - si bataie si umilinta este o diferenta.

    ReplyDelete