Tuesday, 20 September 2016

Reinventarea tarii fara de proiect

Model de acțiune și de repartiție de gen într-o comisie (Autor: Charles Basotti; Sursă: www.condenaststore.com)

Președinția a anunțat astăzi că a înființat o comisie care să formuleze un proiect de țară. Componența acesteia (care poate fi văzută aici) m-a făcut să mă gândesc că au făcut o comisie, ca să îngroape și ideea  de "proiect de țară",  singura speranță pe care o mai putem avea noi, cei care încă mai avem puterea să ne dorim ceva diferit de la România, țara fiind oricum cu un picior în groapă.

Prima reacție critică am avut-o când am constatat că au nominalizat O SINGURĂ FEMEIE. Cum poți să gândești viitorul acestei țări, fără să integrezi resursele de competență, viziune, energie, profesionalism ale femeilor? Cum poți să lași doar bărbații să decidă pentru societate, în secolul XXI? Cum poți să transmiți un astfel de mesaj societății - respectiv că marile decizii le iau bărbații și așa este normal să fie? Unde sunt femeile în societatea aceasta? Ascunse la cratiță, sau sub invective sexiste? Sau ele aduc cafelele și fac curat după ședințele comisiei?

A doua reacție critică a venit când am văzut componența per ansamblu și am început să-mi reamintesc lucruri din istoricul unora dintre membrii comisiei. M-am întrebat: "cum să vrei să faci acum un proiect de țară cu aceiași oameni care nu au reușit decât să contribuie la ceea ce filosoful Gabriel Liiceanu a numit "încremenirea în proiect" a României?" Rezervele mele se referă nu doar la competențe, profesionalism, curaj, ci și la ego. Nu de alta, dar cu cât mai mare este egoul, cu atât mai mărunte sunt proiectele care ies din astfel de comisii și din instituțiile publice. Iar în România mulți au un ego inflamat în loc de cortex. 

A treia reacție critică a venit când am văzut algoritmul comisiei. Am avut un deja-vu: mirajul "consensului național" care a îmbrăcat eșecul dezvoltării României la începutul anilor '90 pare să bântuie această comisie. 

A patra reacție critică a fost legată de amestecul de concepte. Pe de o parte vorbim de "proiect de țară", pe de altă parte vorbim de "afaceri europene". Cred că este normal ca statutul european al României și valorile europene să fie parte dintr-un proiect de țară, dar dacă vrem să facem acest lucru cu o abordare tehnică și tehnicistă, limitată la specializarea în afaceri europene, care nu găsește legăturile corespunzătoare în societate, s-ar putea să avem o perspectivă limitată asupra României profunde. Știu că avem președinția europeană în 2019, dar totuși să faci din acest exercițiu rotativ, pentru care trebuie în mod clar să ai o viziune, o strategie, niște obiective, un proiect de țară, mi se pare provincial și limitativ. 

Ce concluzie am tras eu de aici? Nu cred că din această comisie va putea ieși un proiect de țară autentic. Poate cel mult va ieși încă o reproducere de prost-gust a stadiului în care suntem acum.

Inițiativa președinției, cel puțin din cum a fost prezentată, arată că nu există o gândire de tip nou, care să hrănească, să lege un demers menit să se finalizeze cu definirea unui proiect de țară autentic. 

În primul rând, ca să îl parafrazez pe Einstein, nu poți să rezolvi problemele unei societăți cu aceeași gândire ca cea care le-a creat și cu aceiași oameni.

Sursa: www.quotes-central.com

În al doilea rând, nu cred că poți avea un proiect de țară fără asumarea unor valori fondatoare, așa cum au avut marile state ale lumii, în punctele de cotitură ale formării lor. Iar acea comisie nu pare să aibă la bază valori, ci un algoritm. 

În al treilea rând, contează enorm cum acționează fiecare cetățean, fiecare individ din societate. Câți dintre noi vor fi inspirați să schimbe ceva în bine de această comisie? Va putea Președintele să se ridice deasupra limitărilor comisiei pe care a numit-o și să prezinte societății un autentic proiect pentru România, din care cetățenii să se inspire?

Cred în continuare că principala soluție a schimbării este la nivelul fiecăruia dintre noi, și nu la nivel politic și administrativ, chiar dacă avem nevoie de aer proaspăt în acea zonă - lucru demonstrat de impactul Guvernului Cioloș. 

În absența unor lideri autentici în zona politică, până să ne definească alții proiectul țării în care trăim - și mai ales cei care l-au mai definit deja - este important să fim noi liderii vieții noastre. Adică să ne gândim noi cum vrem să fie țara noastră și ce putem schimba în viața noastră pentru a transforma această definiție în realitate. 


Reiau mai jos un articol pe care l-am scris pentru Foreign Policy România, acum câțiva ani, când tocmai iscase un scandal cartea "De ce e România altfel?" a lui Lucian Boia. Acolo am spus, telegrafic, cum cred eu că putem ajunge la definirea unui proiect de țară autentic și asumat. Articolul nu a fost publicat, proiectul editorial care l-a generat fiind abandonat. Cred că este la fel de valabil ca și atunci.

Sursa: pixabay.com


"Reinventarea României

Tot mai mulți români se simt prizonieri în țara lor, deși România nu este un regim autoritar. Închisoarea românilor este lipsa de șansă și de progres. Când experiența reconfirmă constant această absență, iar  ceilalți nu sunt potențiali parteneri, ci potențiali agresori, atunci oamenii renunță benevol la hainele de cetățeni în favoarea izolării sociale.

Soluția ca să ne regăsim libertatea atât ca indivizi cât și ca societate este să reinventăm România pornind de la o nouă paradigmă societală. Acum funcționăm într-o paradigmă mioritică: asemenea baciului moldovean, conștientizăm că nu este bine ce ni se întâmplă, dar în loc să acționăm ca să ne construim destinul ca societate, ne supunem sorții și îi dăm și concursul pentru a se împlini. Această paradigmă trebuie schimbată. Există cel puțin patru elemente care caracterizează noua paradigmă:

1.           O direcție corectă și asumată, provenind dintr-un proiect societal, bazat pe o declarație de valori și de principii, care să ne ghideze pe toți - cetățeni, organizații, actori politici, instituții. România actuală are la bază  o proclamație duplicitară și contestată a Frontului Salvării Naționale și ficțiunile revoluției. Spre comparație, Marea Britanie are Magna Charta, Statele Unite ale Americii - Declarația de Independență, iar Franța – Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului. Aceste trei declarații au influențat istoria universală ducând la formarea democrațiilor moderne.

2.           Un salt calitativ de la ce-am fost, la ce vrem să fim, prin reinterpretarea modernă și constructivă, a datelor noastre istorice, identitare și culturale. În loc să perpetuăm niște tipare din trecut care ne condamnă la eșec, mai bine vedem ce putem folosi, pentru a ne reinventa. De exemplu, putem valorifica ușurința dovedită istoric de a ne moderniza rapid prin preluarea unor modele externe, asumând în mod autentic proiectul european, în loc să pierdem timp, bani și credibilitate încercând să îl adaptăm la specificul mioritic.

3.           Acceptarea lui ”celălalt”.  Pe de o parte, aceasta înseamnă să acceptăm că există nu doar interesul privat, care ține de viața noastră personală, ci și un interes public, care ține de noi ca cetățeni: este și al nostru, dar și al celorlalți; ne privește pe toți și îl împărțim cu toții. Tocmai de aceea trebuie să și investim în el și să ne punem  limite în acțiunile noastre, pentru a nu-l subordona interesului nostru privat, să respectăm reguli și legi. Această auto-limitare este cu atât mai importantă când este vorba de oameni politici, instituții, lideri de opinie, presă, responsabili ai autorităților, mai ales când au un rol cheie în asigurarea statului de drept (precum sistemul judiciar). Pe de altă parte, aceasta înseamnă și să recunoaștem meritele celorlalți, faptul că pot veni cu idei și proiecte de valoare, să ne asociem la cauzele altora, să le dăm sprijin și să ne implicăm pentru a le transforma în realitate.

4.           Autorul acțiunii. În paradigma mioritică, am aștepta să fim salvați de Erou sau de Vodă. În noua paradigmă, Vodă suntem noi și acționăm, atât pentru interesul privat, cât și în interes public, ținând cont de  valori și principii care ne dau direcția și reinterpretând într-o cheie modernă specificul nostru național.

În concluzie, reinventarea României se poate face printr-o paradigmă de responsabilitate, care implică valori, acțiune și leadership responsabil, atât la nivel individual, cât și la nivel societal.


Când putem începe? Imediat! România va fi reinventată atunci când majoritatea va funcționa într-o paradigmă de responsabilitate și nu în cea mioritică. Până atunci, va fi o țară  cu câteva excepții de leadership personal care nu coalizează suficientă susținere publică pentru a genera transformare socială, o masă de atomi sociali debusolați și frustrați și o clasă politică ruptă de societate. O acțiune la nivel individual crește șansele promovării  în funcții de conducere a unor lideri responsabili. În schimb, a aștepta ca ma întâi să vină liderul ”bun” înseamnă a funcționa în paradigma mioritică."